2 apr. 2012

Grupul Şcolar „Ion Ghica” Olteniţa participă la Şcoala MaST Networking 2012



Acronimul „MaST” înseamnă matematică, ştiinţe şi tehnologii. „Şcoala MaST” este un program POSDRU câştigat, lansat şi coordonat de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Călăraşi în 5 judeţe (Cluj, Iaşi, Sibiu, Mehedinţi şi Călăraşi), care-şi propune stimularea spiritului de cercetare ştiinţifică al elevilor în cadrul unor Ateliere de Inovare şi Creativitate Didactică şi de generare a unor evenimente ştiinţifice.
Este prima ediţie la care participă şcoala noastră. Tema aleasă se numeşte „Apa – un univers într-o picătură”. În jurul acesteia s-au grupat 6 cadre didactice reprezentând 6 discipline şcolare (chimia, mecanica, fizica, geografia, matematica şi informatica) şi 10 elevi de la clasele IX-XIII, fiecare participând cu referate, cercetări sau experimente la caracterul interdisciplinar al proiectului.
Scopul temei alese a fost acela de a conștientiza în rândul elevilor importanța conservării apei, pentru viața planetei, întrucât  accentuarea fenomenului de poluare, ca urmare a dezvoltării științei, tehnologiei și creșterii demografice, a afectat calitatea apei. Efectele poluării s-au amplificat în ultimul timp, determinând dezechilibre și afectând componentele mediului. Tema a fost tratată interdisciplinar prin activități desfășurate cu elevii în atelierul de creație și inovare înfiinţat în şcoală, urmărindu-se evidențierea impactului dezvoltării științei și tehnologiei asupra mediului.
Astfel au fost derulate concursuri de postere, afișe, desene și referate, precum și experimente care evidențiază anumite proprietăți ale apei (formarea stalactitelor şi a stalagmitelor, plutirea corpurilor, generarea de bule colorate şi de naftalină săltăreaţă etc.), precum şi acţiuni de sensibilizare a elevilor şcolii privind protecţia mediului. Elevii participanți la proiect au realizat diferite produse pe care le-au prezentat colegilor,  cu ocazia Zilei Mondiale a Apei (22 martie 2012), popularizând astfel activitatea atelierului de creație.
Este o temă a cărei sustenabilitate se realizează foarte simplu, deoarece prezintă un interes major pentru lumea contemporană. Deja a fost continuată în primele două zile din săptămâna “Şcoala altfel”, 2-6 aprilie 2012.
În aceeaşi săptămână este programată competiţia Şcoala MaST Networking la nivelul judeţului Călăraşi, 5 aprilie find dată concursului pentru echipajul şcolii noastre, coordonat de d-na director Angela Tulgara şi d-na director adjunct Claudia Diaconu.
Articol de Paul Niculiţă

  Video: Experimente amuzante cu apă: Naftalina săltăreaţă



Experimente amuzante cu apă: Bule colorate