La Grupul Şcolar „Ion Ghica” Olteniţa, disciplina opţională „Învăţare pentru societatea cunoaşterii”, derulat în cadrul proiectului european numit „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii”, sau, pe scurt „proiectul multitouch” - deoarece are drept una dintre finalităţi dotarea a opt şcolii cu tehnologie informatică multitouch - se aplică sub formă de activitate extracurriculară la clasa a XII-a B rută progresivă. Coordonator este dl. prof. Niculiţă Paul, ajutat de doamnele profesoare Liliana Drăgan, Claudia Diaconu, Rodica Lupaşcu.
Am solicitat câteva păreri după şase luni de aplicare a sa la clasă, adică perioada lunilor septembrie 2010 – februarie 2011.
Prof. Niculiţă Paul: „Opţionalul a fost bine primit de elevele clasei a XII-a B rută progresivă. Din punctul meu de vedere, însă, partea logistică pusă la dispoziţie de creatorii săi, mai exact spus, suporturile de lecţii, sunt de o calitate destul de redusă, comparându-le cu obiectivele generale declarate ale cursului. Este nevoie de multă muncă pentru a aduce fiecare lecţie la standardul pe care îl doresc eu. Nici nu este de mirare faptul că, din informaţiile mele, la nivelul judeţului Călăraşi doar la şcoala noastră şi la Liceul Bănulescu este implementat acest opţional. Dar sper că am obţinut suficientă experienţă pentru a concura cu şanse la concursul de proiecte din martie 2011. Ar fi grozav să câştigăm un laborator multitouch!”
Ana-Maria Cotea (elevă): „Opţionalul multitouch este frumos, sunt lucruri spectaculoase, care nu se fac la alte discipline, deşi trebuie să ştii cam multe lucruri ca să înţelegi despre ce este vorba. Oricum, îmi place.”
Alina Postelnicu (elevă): „Abia aştept cursul, este ceva deosebit, nou şi neaşteptat. Lucrăm şi pe fişe, pe grupe şi cu calculatorul, cu poze şi cu internetul, cu filme sau cu documente, facem multe lucruri interesante.”
Proiectul se află în prezent în faza de concurs naţional între şcolile care au aplicat la clasă cursul opţional. În acest scop, echipele de proiect a trebuit să alcătuiască un portofoliu a cărei piesă principală este o lucrare transdisciplinară după modelul opţionalului, de preferinţă pe o temă nouă, originală.
Tema realizată de echipa şcolii noastre se numeşte „Petrolul – factor de progres şi mijloc de distrugere”. Iată o parte din argumentul lucrării: „Tema pe care o propunem este una de maximă actualitate pentru lumea contemporană, indiferent dacă privim petrolul ca resursă indispensabilă dezvoltării civilizaţiei moderne, sau ca generator de mari probleme pentru planetă, cea mai pregnantă fiind aceea a poluării.
Petrolul, sub diferitele sale forme de existenţă, a constituit obiectul a numeroase cercetări, industria petrochimică fiind un rezultat al acestora. Ştiinţa pe care ele o înglobează poate fi transmisă într-o formă didactică în şcoală.
Tema permite realizarea cu uşurinţă a conexiunilor interdisciplinare şi transdisciplinare diverse, între domenii precum istoria, chimia, fizica, economia, geografia sau matematica.
Varietatea de situaţii concrete posibil de abordat permite atât individualizarea învăţării, cât şi utilizarea metodelor de cooperare pe grupe de elevi.
Formarea şi exersarea comportamentului prosocial, precum şi dobândirea de către elevi a unor competenţe transferabile, utile pe parcursul întregii vieţi, sunt alte ţinte ale acestei teme.
Mijloacele de învăţământ pe care profesorul le poate obţine sau pe care le poate crea – hărţi, prezentări power-point, pagină web, lucrări de specialitate, obiecte fabricate din petrol ş.a. – permit generarea şi păstrarea motivaţiei elevilor pentru perioade lungi de timp.”
Lucrarea de la „Ion Ghica” Olteniţa este însoţită de un site pe care îl puteţi accesa de la următoarea adresă: http://www.scoaladinoltenita.net/site_Petrolul_2011/index.html .
Concursul de proiecte transdisciplinare este unul naţional, însă jurizarea se va face pe regiuni de dezvoltare, judeţul Călăraşi fiind în Regiunea Sud-Muntenia. Pentru fiecare dintre cele 8 regiuni de dezvoltare ale României se va acorda câte un laborator cu câte 4 mese multitouch şi serverul corespunzător. Sperăm că unul dintre respectivele laboratoare să ajungă la Olteniţa.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Succes, sper si eu sa ajunga, ambitia conteaza mult! iar cei de acolo o au! nu-i asa?
RăspundețiȘtergere