La Grupul Şcolar „Ion Ghica” Olteniţa nu a trecut niciun an fără ca ziua de 24 Ianuarie 1859 să nu fie aniversată în mod corespunzător.
Nici anul 2012 nu a făcut excepţie. Programul activităţilor a cuprins trei momente:
a) informare, la toate clasele din şcoală, cu privire la semnificaţia unirii Moldovei cu Ţara Românească sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Informarea a fost realizată de către cadrele didactice în timpul momentului obligatoriu de lectură al lecţiei, pe baza unui text pus la dispoziţie de dl. profesor de istorie Paul Niculiţă, precum şi prin expuneri urmate de dezbateri cu elevii pe tema „Micii Uniri” şi a personalităţii lui Cuza;
b) concurs de istorie cu tema „Unirea naţiunea a făcut-o!”, la care au participat reprezentanţii a cinci clase de a IX-a;
c) atelier de lucru cu tema unirea prin desene, organizat la clasa a XII-a D. Elevele au lucrat pe grupe şi au desenat chipurile lui Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, au desenat stema Principatelor Unite, au realizat un poster şi au lipit cele trei desene pe poster.
„Mi-a făcut plăcere să particip la activitate, ne-a declarat Elena Cârlig, de la clasa a XII-a D. A fost interesant să desenăm figurile unor personaje istorice. Mulţi elevi au probleme în a recunoaşte chipurile personalităţilor în picturi, în filme sau în alte locuri în care apar. Acum eu sunt sigură că-i voi recunoaşte pe Cuza şi pe Kogălniceanu oriunde îi voi vedea."
Elena Bold, clasa a XII-a
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu