Examinator a fost, ca de obicei, Sensei Petrică Bulmagă, antrenor emerit 2 DAN, şeful Clubului Impression Bucureşti, de care ţine dojo-ul din Olteniţa.
Cu umor, cu sfaturi utile de viaţă, cu demonstraţii de virtuozitate în ashihara şi cu multă seriozitate, Sensei a condus examenul care a constat în evaluarea nivelului de pregătire fizică, stăpânirea tehnicilor specifice acestui stil de arte marţiale, kata - diferenţiat pe grade - şi, cel mai aşteptat moment - kumite (luptă liberă). Elevii deja "veterani" - Mihai, Alin şi chiar antrenorul, Senpai Marcel Paraschiv - au ajutat la cele 5 reprize de kumite, fiind adversari ai aspiranţilor la centuri superioare.Toţi cursanţii, cu vârste între 5 şi 45 de ani, au reuşit să promoveze examenul de duminică, primind diplomele pentru centuri valorând între 10 kyu şi 5 kyu.În calitate de părinte, nu pot să nu remarc din nou faptul că Senpai Marcel Paraschiv, om cu dăruire pentru ceea ce face şi pentru copii, a reuşit să creeze la Olteniţa un centru alternativ de petrecere pozitivă a timpului liber, cu performanţe sportive care merg până la titluri mondiale şi europene, dar, în acelaşi timp, un loc ce contrazice , practic, realităţile urâte ale României. Este suficient să spunem că circa 80 de copii, nu doar se pregătesc serios pe plan sportiv, ci primesc şi o educaţie în spiritul prieteniei şi al respectului reciproc.Felicitări antrenorului, părinţilor care îşi îndrumă copiii către ashihara, mulţumiri lui Sensei Petrică Bulmagă şi, desigur felicitări tuturor celor care au obţinut o centură mai valoroasă pe 11 iulie.
mistooooo , am fost si eu anul trecut inca ma mai dor oasele
RăspundețiȘtergerediploma mea e mare
RăspundețiȘtergerea voastara cum e ?
RăspundețiȘtergere